Puncte de atracţie turistică
Grotele din regiunea Pruteană
Data publicării: Vineri, 16 iulie 2010

În regiunea Pruteană (de Nord-Vest) au fost descoperite unele monumente arheologice, care prezintă interes științific. Este vorba de așezările omenești din perioada paleoliticului superior (epoca pietrei cioplite), urmele cărora au fost găsite în grotele de la Duruitoarea Veche, cunoscută în toată lumea (grota de aici este formată dintrei camere cu o lungime totală de 49 metri și o lățime de 5 - 9 metri). Arheologii au găsit aici mostre fosile din perioada glaciară, vestigii ale culturii preistorice. 

Alt obiectiv este stațiunea urbană deschisă de reciful numit Mersîna din paleolitic de pe malul drept al rîulețului Racovăț de lîngă Brînzeni. În grotele de la Butești au fost găsite așezări și fosile ale neandertalienilor. În grotele de la Gordinești, Brînzeni, Cărăcușeni, Corpaci, Corpaci-Carp au fost găsite numeroase urme ale paleoliticului superior. În grotele recifale de la Brînzeni s-au depistat 13 stațiuni umane din paleolitic și cîteva așezări cucuteniene din neolitic și din epoca bronzului. La Trinca s-a descoperit o cetate geto-dacă. Grota de lîngă acest sat (cea mai impresionantă din toate cele cunoscute în Republica Moldova) a fost locuită de oameni din paleolitic. Cele două odăi ale grotei au o suprafață de 300 metri patrați. Una din ele are lungimea de 18 metri și înălțimea de 7-10 metri. Nu departe de satul Pererîta se află vestigiile unei horodiști, numită ”Zamca”, din perioada culturii Cucuteni-Tripolie.O cetate geto-dacă din sec. IV-III î.e.n. în forma unei potcoave s-a păstrat destul de bine lîngă satul Stolniceni. Sînt impresionante vederile asupra satului Brînzeni, văzute de pe stîncile care se ridică la marginile lui.

 

Sursa:Florea Serafim. Potențialul turistic al Republicii Moldova.- Chișinău, 2005.

Alte înregistrări
Nici o înregistrare!
» Toate înregistrările
» Sus

© 2010 Agenţia Turismului a Republicii Moldova.
MD-2028 mun.Chişinău, șos.Hînceşti, 53
Tel.: (+373-22) 22 66 34 E-mail: info@turism.gov.md

Total vizitatori: 1310399
Total ieri: 279
Total azi: 35