Puncte de atracţie turistică
Ansamblul monastic ”Sf. Treime de la Rudi”
Data publicării: Luni, 19 iulie 2010

Ansamblul monastic ”Sf. Treime” de la Rudi, din sec XIX - anii 30 ai sec. XX, este situat în pădure, în unul din cele trei canioane (într-o trecere îngustă) a landșaftului rezervației naturale Rudi - Arionești. Aflat lîngă un mic pîrăiaș cu numele Bulboaca, pe o terasă însorită din centrul canionului, mănăstirea este înconjurată de stînci cenușii calcaroase, acoperite cu tufiș. Documentele atestă construcția mănăstirii între 1774 și 1777, concepută pe timpul lui Duca Vodă și terminată de Grigore Ghica Vodă. În alte date se menționează anul 1772 cu participarea lui Simion Donciul, negustor din Movilău, și a fraților proprietari Andronache și Teodor Rudi, descendenți din neamul credinciosului Eustati Rudi, fost mare armaș din Suceava, căruia Ștefan cel Mare printr-un uric emis la 23.02.1470 i-a dăruit ”în a noastră Țară a Moldovei ocinile de drepte Samoleuca Mare și Mică”, numită și Rudi.

Cutremurul de pămînt din 1829 a ruinat biserica. O ironie a soartei a făcut ca timp de 75 de ani mănăstirea , acest monument zidit într-un stil neoromânesc, să fie dat uitării. Datorită păstrării și conservării, biserica a fost salvată de reparații și transformări, care ar fi nimicit urmele acestei arhitecturi atît de armonioase și frumoase în simplitatea ei naivă. Arhitectura bisericii din Rudi are un caracer bine pronunțat al bisericii moldovenești din sec. XVI - înc. sec. XVII. Este, deci, o enigmă: de unde s-a luat această arhitectură din epoca lui Ștefan cel Mare tocmai la marginea cea mai îndepărtată a țării și peste o perioadă de 100 de ani, cînd asemenea biserici nu se mai zideau în restul Moldovei?

În anii 1921 - 1924 mănăstirea a fost restaurată și pusă în funcțiune. Mai apoi aici a fost plasată o școală de dascăli. La sf. anilor 60 și pînă în 1994 localul mănăstirii a fost folosit în alte scopuri.  După 1994 a fost redeschisă. În prezent aici își desfășoară activitatea o mănăstire de maici.

La mănăstire se păstrează o colecție valoroasă de covoare vechi de la începutul și jumătatea sec. XIX - dintre acestea un număr destul de mare se află la cetățenii mai în vîrstă din satul Rudi. Cercetările pe teren ale Ecaterinei Cernous, specialistă în arta covoarelor, efectuate în anul 2000, au atestat  în acest sat 120 de covoare vechi, dintre care peste 25 de mare valoare artistică.

Sursa: Florea Serafim. Potențialul turistic al Republicii Moldova. - Chișinău, 2005.   

Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 21 iulie 2010
Ansamblul monastic de călugărițe Japca cu hramul ”Înălțarea Domnului” a fost întemeiat la începuât ca schit pe la mijlocul sec. XIII - XIV de călugării care au părăsit schitul Deleni din jud. Botoșani din cauza năvălirii tătarilor. În 1812 devine mănăstire (după alte date - în prima jum. a sec. XVII). Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 21 iulie 2010
Monumente istorice și de cultură de mare valoare națională reprezintă mănăstirile în stînci, în primul rînd cele de la Țipova, Japca, Socola. În zona Nistrului de Mijloc se află majoritatea din cele 46 (conform ultimelor date - 56) complexe monastice rupestre, atestate și documentate de către arhitectul Eugen Bîzgu, situate aproximativ la 15-25 km unul de altul. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 21 iulie 2010
Complexul mănăstirii rupestre de la Țipova din rezervația peisagistică cu același nume, cunoscut în documentele vremii sub denumirea de Mănăstirea Horodiște , se înscrie în numărul celor mai vechi și mai de preț monumente istorice ale Moldovei. Connnstrucția lui a început încă în primele secole ale mileniului doi într-o stîncă abruptă și a durat pînă în sec. XVIII, reprezentînd un muzeu unical sub cerul liber. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 21 iulie 2010
La Pripiceni Curchi se află un schit cu hramul ”Sf. Treime”, deschis în 1817 în biserica de lemn de pe moșia mănăstirii Curchi. Actuala biserică de piatră a fost zidită în anii 1902 - 1904. Din 1903 este mănăstire. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 19 iulie 2010
Mănăstirea de călugărițe Călărășăuca este situată într-un defileu din cele mai frumoase pe malul drept al Nistrului, lîngă satul cu același nume, la 7 km mai jos de orașul Otaci. A fost înființată ca un schit al mănăstirii ”Sfîntul Sava”din Iași 1780 - 1782 pe locul bisericii de lemn, ruinate de tătari. Din donația boierului Hagi Marcu Donici, român din Movilău, a fost zidit ansamblul din piatră ”Adormirea Maicii Domnului”, care în 1843 a devenit mănăstire. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 19 iulie 2010
În regiunea de nord-est prezintă interes un șir de biserici din lemn, cum ar fi lăcașele ”Sf. Arhanghel Mihail” din Tîrnova (1775), Horodiște (12797), ”Sf. Mihail” din Dudarca (1797), ”Fîntînița” (1834), ”Adormirea” din Hîrbova (1775), ”Înălțarea Domnului” din Hădărăuți (1807) și cele de piatră din Grinăuți (1775), Unguri (1790), Otaci (1793), Visoca (1826), Cernoleuca, Livădeni, Horodiște (1888). Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 16 iulie 2010
În această parte a republicii sînt originale prin arhitectura lor bisericile din lemn... Prezintă interes arhitectonic și bisericile din piatră... Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 26 mai 2010
Mănăstirea de călugări Curchi se află la o distanță de 12 km de orașul Orhei, așezată pe pîrîul Vaticului, între bogate dealuri acoperite de codri seculari, cu grădini și livezi. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 26 mai 2010
Mănăstirea Căpriana se află la o distanță de 35 de km de capitala republicii, în apropierea satului cu același nume. Istoria spune că temelia acestui așezămînt sfînt de liniște și rugăciune a fost altădată o poiană din preajma izvoarelor rîului Vășnăvăț din codrii seculari ai Lăpușnei, numită poiana lui Chiprian (1420). Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 26 mai 2010
Mănăstirea Frumoasa este situată în zona Călărașilor, la 60 km de Chișinău. Mănăstirea a fost fondată la anul 1804 de către răzeșul Efrem Iurcu. De-a lungul timpului a suferit numeroase transformări și refaceri, reconstrucții. Biserica mare a fost sfințită în 1851, pe locul celei din lemn, construite inițial în 1810. Una din sfințeniile locului este o veche icoană a Sfîntului Nicolai, găsită relativ recent de cercetători. Una din inscripții confirmă că prima biserică a fost sfințitî în 1810, cînd prim egumen a fost Serafim. El ajutase la construcția locașului și a trăit în mănăstire pînă la 1830. Citeşte mai mult...

Rezultatele 41 - 50 din 53
» Toate înregistrările
» Sus

© 2010 Agenţia Turismului a Republicii Moldova.
MD-2028 mun.Chişinău, șos.Hînceşti, 53
Tel.: (+373-22) 22 66 34 E-mail: info@turism.gov.md

Total vizitatori: 1310570
Total ieri: 190
Total azi: 206