Noutăţi şi evenimente
Uniunea Europeană în anul 2016 înregistrează un număr de aproape o jumătate de miliard de turiști internaționali
Data publicării: Miercuri, 05 aprilie 2017
Agenția Turismului a Republicii Moldova informează că potrivit datelor statistice, în anul 2016 sosirile turistice internaționale spre Uniunea Europeană a crescut cu 4%, ajungând la aproape 500 de milioane sau 40% din totalul mondial.
 Acest rezultat preliminar este inclus în prima lansare a „Tendințelor de Turism pe termen scurt ale Uniunii Europene”, care reprezintă o monitorizare regulată a turismului din UE de către Organizația Mondială a Turismului (OMT), în cadrul cooperării cu Direcția Generală Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri a Comisiei Europene (CE). În pofida multor provocări cu care s-a confruntat Europa în anul 2016, turismul încă o dată a dat dovadă de o putere și rezistență extraordinară, consolidând contribuția sa la creșterea economică, crearea de locuri de muncă și bunăstarea socială în Uniunea Europeană (UE-28).
În anul 2016 cele 28 de țări ale UE au reflectat o creștere solidă în sosirile turistice internaționale ( peste 4%), depășind rata medie de creștere din lume, și o creștere de la 21mln. la 499 mln. Anul 2016 a fost al 7-lea an consecutiv de creștere susținută pentru UE-28 ca urmare a crizei economice și financiare mondiale din 2009, cu 107 milioane mai mulți turiști decât nivelul pre-crizei din 2008.
 „Turismul este astăzi unul dintre pilonii-cheie ale strategiei UE pentru locuri de muncă și creștere economică favorabilă incluziunii. OMT are mare plăcere de a conlucra cu Comisia Europeană în monitorizarea tendințelor internaționale de turism, dezvoltarea de produse în avans și a turismului durabil în Europa”, a declarat Secretarul general al OMT, dl Taleb RIFAI.
Proiectul „Consolidarea înțelegerii turismului european“ este un proiect comun al OMT și Direcției Generale Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri ale Comisiei Europene. Scopul proiectului este îmbunătățirea cunoștințelor socio-economice a sectorului turismului, de a spori înțelegerea turismului european și de a contribui la creșterea economică, crearea de locuri de muncă, îmbunătățind astfel competitivitatea sectorului în Europa. Proiectul include următoarele componente:
1)  cooperare sporită și consolidarea capacităților în domeniul statisticii turismului; 
2) evaluarea tendințelor pieței turismului; 
3) promovarea turismului cultural prin Western Silk Road;
4) promovarea unui turism durabil, responsabil, accesibil și etică.
 Proiectul este co-finanțat cu fonduri COSME și se va desfășura până în februarie 2018.

Sursa 

Alte înregistrări
Data publicării: Joi, 22 iunie 2017
Agenția Turismului a Republicii Moldova aduce la cunoștință despre desfășurarea la data de 25 iunie 2016, ora 10.00, în s. Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, a celei de-a XXII-a ediții a Festivalului-concurs Naţional de folclor „La Nistru la Mărgioară”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 22 iunie 2017
Agenția Turismului a Republicii Moldova informează că în perioada 29 iunie - 02 iulie 2017 în oraşul Cahul se va desfășura cea de-a XV-a ediție a Festivalul Internaţional Folcloric „Nufărul Alb”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Duminică, 04 iunie 2017
Agenţia Turismului a Republicii Moldova informează că în contextul vizitei oficiale şi în premieră la Chişinău a E.S. Dl Taleb RIFAI, Secretar General al Organizației Mondiale a Turismului, cu ocazia desfășurării în premieră în Republica Moldova a Reuniunii Comisiei Organizaţiei Mondiale a Turismului de pe lângă ONU pentru Europa, la data de 5 iunie 2017 vor avea loc Întrevederi Oficiale şi Ceremonia Oficială de plantare a puieţilor. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 29 mai 2017
Agenția Turismului a Republicii Moldova informează că în perioada 22-26 mai 2017, în cadrul unităţii centrale a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, s-a desfăşurat cursul de instruire cu genericul „Cursul de pregătire a personalului din structurile consiliului naţional pentru management integrat al frontierei de stat al Republicii Moldova”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 26 mai 2017
Agenția Turismului a Republicii Moldova informează că la data de 25 mai 20017 în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac” s-a desfășurat Festivalul Internațional de Limbă și Cultură. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 24 mai 2017
Agenția Turismului a Republicii Moldova aduce la cunoștință că la data de 8 iunie 2017, în incinta Sălii Begonia, Radisson Blu Leogrand Convention Center, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) va organiza ”Forul de afaceri Moldo - Leton”, destinat explorării oportunităților investiționale și de export a Republicii Moldova și Republicii Letonia. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 23 mai 2017
Agenția Turismului a Republicii Moldova informează că potrivit ghidului de călătorie ,,Lonely Planet” Republica Moldova a fost clasată pe locul 8 în top 10 destinații atractive de vară în Europa. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 22 mai 2017
cu privire la desfăşurarea concursului privind ocuparea funcţiilor vacante în Agenţia Turismului a Republicii Moldova Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 22 mai 2017
În perioada 16-18.05.2017 Republica Moldova a participat pentru a doua oară la expoziția „IMEX Frankfurt” 2017, specializată în turismul de tip MICE (Meetings, Incentives, Conferences and Exhibitions). Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 22 mai 2017
În cadrul celei de-a 70-a Sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), anul 2017 a fost proclamat drept Anul Internaţional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare, punerea în aplicare a acestuia fiind încredinţată Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT). Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 627
» Toate înregistrările
» Sus

© 2010 Agenţia Turismului a Republicii Moldova.
MD-2028 mun.Chişinău, șos.Hânceşti, 53
Tel.: (+373-22) 22 66 34 E-mail: info@turism.gov.md

Total vizitatori: 1310913
Total ieri: 736
Total azi: 549