Regulamentul de activitate

 

 
REGULAMENTUL
  privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Turismului

 

 
 
I. Dispoziţii generale
1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Turismului (în continuare – Regulament) stabileşte misiunea, funcţiile, atribuţiile şi drepturile Agenţiei Turismului (în continuare – Agenţie), precum şi modul de organizare a acesteia.
2. Agenţia este o autoritate administrativă centrală de specialitate subordonată Guvernului, cu sediul în mun.Chişinău, care elaborează şi promovează politica statului în domeniul turismului.
3. Agenţia are statut de persoană juridică, dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, precum şi de conturi trezoreriale, mijloace financiare şi materiale.
4. În activitatea sa Agenţia se conduce de Constituţia Republicii Moldova, legi, hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, de alte acte normative, de tratatele internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte, precum şi de prezentul Regulament.
5. Agenţia îşi exercită atribuţiile în strînsă conlucrare cu ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, agenţi economici cu orice tip de proprietate şi formă de organizare, alte persoane juridice din Republica Moldova şi din străinătate.
6. Finanţarea activităţii Agenţiei se efectuează din contul bugetului de stat, precum şi al mijloacelor speciale formate şi administrate, în conformitate cu legislaţia.
 
II. Misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile şi drepturile Agenţiei
7. Misiunea Agenţiei constă în elaborarea şi implementarea cadrului legislativ şi normativ, a strategiilor şi politicilor statului în domeniul turismului; dezvoltarea turismului intern şi promovarea ţării ca destinaţie turistică pe plan extern; protecţia drepturilor subiecţilor raporturilor juridice din domeniul turismului; precum şi asigurarea prestării la standarde internaţionale a serviciilor turistice.
8. În vederea realizării misiunii sale, Agenţiei ii revin următoarele funcţii de bază:
a) asigurarea dezvoltării durabile a turismului;
b) crearea condiţiilor pentru pregătirea şi perfecţionarea continuă a cadrelor din industria turismului, inclusiv prin crearea unităţilor de instruire şi producere;
c) asigurarea utilizării raţionale a resurselor turistice şi respectării măsurilor de conservare şi protecţie a mediului în zonele şi staţiunile turistice;
d) asigurarea colaborării internaţionale în domeniul turismului, prin încheierea şi executarea tratatelor internaţionale din domeniu;
e) contribuirea, în limitele competenţei, la crearea premiselor pentru dezvoltarea turismului rural, în scopul reducerii disparităţilor regionale;
f) coordonarea dezvoltării turismului intern şi internaţional într-un mod integrat, echilibrat şi durabil, prin includerea în circuitul turistic internaţional a patrimoniului turistic naţional;
g) contribuirea la crearea unui climat favorabil pentru atragerea investiţiilor în domeniul turismului.
9. Pentru realizarea funcţiilor care îi revin, Agenţia îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) elaborează şi prezintă Guvernului spre aprobare, după coordonarea prealabilă cu autorităţile şi instituţiile interesate, documentele de politici în domeniul turismului;
b) elaborează acte normative în domeniul turismului, armonizate cu normele internaţionale, şi mecanisme economice de stimulare a dezvoltării turismului;
c) coordonează măsurile privind realizarea politicilor publice în domeniul turismului şi poartă răspundere, în limita competenţei sale, pentru implementarea acestora;
d) efectuează analize şi pronosticuri privind dezvoltarea turismului în ţară şi prezintă informaţii ce ţin de domeniul respectiv;
e) organizează şi desfăşoară activitatea de promovare a imaginii Republicii Moldova ca ţară ce prezintă interes atît pentru turismul intern, cît şi pentru cel internaţional, organizează activităţi expoziţionale în domeniul turismului în ţară şi peste hotare;
f) reprezintă în organismele internaţionale şi regionale interesele statului în domeniul turismului, coordonează şi monitorizează colaborarea Republicii Moldova cu Organizaţia Mondială a Turismului şi cu alte organisme internaţionale din domeniu;
g) coordonează implementarea programelor de asistenţă tehnică acordată de Uniunea Europeană, de Organizaţia Mondială a Turismului şi de alte organisme internaţionale, precum şi a programelor de integrare europeană în domeniul turismului;
h) organizează ţinerea evidenţei patrimoniului turistic, asigură valorificarea şi protejarea acestuia, protecţia şi conservarea obiectivelor patrimoniului natural şi antropic din zona turistică, în conformitate cu legislaţia;
i) iniţiază şi monitorizează crearea, funcţionarea şi lichidarea zonelor turistice;
j) administrează Registrul zonelor turistice;
k) avizează documentaţia de urbanism privind zonele şi staţiunile turistice, precum şi documentaţia referitoare la construcţiile din domeniul turismului;
l) efectuează, în condiţiile legii, reglementarea şi controlul calităţii serviciilor turistice prestate;
m) elaborează şi prezintă Guvernului spre aprobare normele metodologice şi criteriile de clasificare a structurilor de primire turistică şi a agenţilor economici din industria turismului, efectuează clasificarea structurilor respective şi exercită controlul asupra respectării criteriilor de clasificare;
n) elaborează norme metodologice privind deschiderea rutelor turistice, aprobă şi înregistrează rutele turistice;
o) colaborează cu diverse asociaţii şi organizaţii neguvernamentale în probleme ce ţin de domeniul turismului;
p) acordă asistenţă metodologică şi informaţională agenţilor economici din industria turismului, asociaţiilor obşteşti din domeniu, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale;
q) organizează şi supraveghează activitatea editorială şi de publicitate în domeniul turismului;
r) organizează pregătirea şi perfecţionarea continuă a cadrelor în domeniul turismului, coordonează activitatea Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului;
s) elaborează modelul contractului de servicii turistice şi modelul voucherului turistic şi le prezintă Guvernului spre aprobare;
t) monitorizează circulaţia turistică, reglementează, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, activitatea turistică în teritoriu;
u) participă la activitatea Consiliului Consultativ pentru Turism, aprobă Regulamentul şi componenţa nominală ale acestuia;
v) exercită alte atribuţii stabilite de lege.
10. Agenţia este învestită cu următoarele drepturi:
a) să adopte şi să emită, în limitele competenţei stabilite de legislaţia în vigoare, instrucţiuni şi alte acte normative ce ţin de reglementarea relaţiilor din domeniul de activitate;
b) să elibereze şi să anuleze autorizaţii (acte de clasificare, brevete etc.), în conformitate cu legislaţia în vigoare;
c) să solicite şi să primească, în condiţiile legii, de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societăţile comerciale şi organizaţiile necomerciale informaţia necesară pentru exercitarea atribuţiilor care îi revin;
d) să participe, în calitate de membru cu drepturi depline, în activitatea asociaţiilor şi uniunilor regionale şi internaţionale specializate în domeniu;
e) să utilizeze, în scopul realizării sarcinilor sale, ajutorul tehnic şi financiar oferit de organizaţiile internaţionale şi de donatorii interni şi externi;
f) să posede şi să administreze bunurile ce i-au fost transmise, precum şi cele procurate ca urmare a activităţii desfăşurate în conformitate cu împuternicirile sale;
g) să antreneze, prin acord reciproc, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale la examinarea şi soluţionarea problemelor din domeniul turismului;
h) să poarte tratative şi să încheie contracte şi acorduri, în condiţiile legii, cu persoane juridice şi fizice din Republica Moldova şi din alte state;
i) să înainteze Guvernului propuneri de creare, reorganizare sau dizolvare, în condiţiile legii, a instituţiilor subordonate;
j) să efectueze expertiza proiectelor ce ţin de domeniul turismului;
k) să coordoneze activitatea instituţiilor din subordine şi a altor persoane juridice de drept public şi privat în problemele ce ţin de competenta sa;
l) să administreze, în numele statului, cota-parte pe care acesta o deţine în societăţile comerciale.
 
III. Organizarea activităţii Agenţiei
11. Agenţia este condusă de directorul general, numit în şi eliberat din funcţie de Guvern.
Directorul general este asistat în activitatea sa de către un director general adjunctl. Numirea în funcţie, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu a acestuia se face, în condiţiile legii, de către Guvern.
12. Directorul general:
a) asigură respectarea conformă a actelor legislative şi normative, realizarea sarcinilor ce decurg din prezentul Regulament şi poartă răspundere personală pentru exercitarea funcţiilor atribuite Agenţiei;
b) aprobă regulamentele subdiviziunilor Agenţiei; repartizează obligaţiile de funcţii şi stabileşte gradul de responsabilitate a directorului general adjunct, a şefilor subdiviziunilor şi ai instituţiilor subordonate;
c) modifică şi ajustează statul de personal al aparatului central, în funcţie de necesitatea optimizării formelor organizatorice, în limitele structurii şi efectivului aprobate de Guvern, precum şi ale fondului de retribuire a muncii;
d) numeşte în funcţie, modifică, suspendă şi încetează, în condiţiile legii, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, angajează, modifică, suspendă şi încetează raporturile de muncă cu personalul contractual al Agenţiei şi conducătorii instituţiilor subordonate;
e) coordonează elaborarea proiectului bugetului anual al Agenţiei şi, în caz de necesitate, intervine cu propuneri privind alocarea suplimentară a resurselor financiare pentru acţiuni concrete; exercită controlul asupra utilizării conform destinaţiei a mijloacelor bugetare;
f) emite ordine ce vizează activitatea de bază a Agenţiei şi controlează executarea lor;
g) propune Guvernului componenţa nominală a Colegiului Agenţiei, organizează şi prezidează şedinţele acestuia;
h) reprezintă Agenţia în relaţiile cu persoanele juridice de drept public şi privat;
i) reprezintă, în numele Guvernului, interesele statului în relaţiile cu persoane juridice şi fizice din ţară şi străine, încheie şi reziliază contracte şi alte acte juridice, conform competenţelor atribuite;
j) exercită şi alte împuterniciri atribuite prin lege.
13. În îndeplinirea atribuţiilor sale, directorul general poate fi asistat de un cabinet, care este o subdiviziune interioară distinctă cu personal propriu, avînd statut de serviciu.
14. În cadrul Agenţiei se creează un organ consultativ, Colegiul Agenţiei, compus din 9 membri. Componenţa nominală a Colegiului se aprobă de Guvern, iar Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea acestuia – prin ordinul directorului general.
15. Actele oficiale ale Agenţiei şi corespondenţa acesteia sînt semnate de directorul general, iar în lipsa acestuia – de directorul general adjunct sau de o altă persoană desemnată prin ordinul directorului general.
16. Semnătura pe actele Agenţiei este în formă scrisă sau, în conformitate cu legislaţia, poate avea alte forme.
17. Persoanele învestite cu dreptul de semnătură poartă răspundere personală pentru legalitatea, veridicitatea şi corectitudinea documentului semnat.
Anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr.851 din 21 decembrie 2009
 
STRUCTURA
 aparatului central al Agenţiei Turismului

Conducerea
Cabinetul directorului general (cu statut de serviciu)
Direcţia dezvoltare turistică
Direcţia marketing şi finanţe 
Serviciul relaţii internaţionale şi integrare europeană
Serviciul analiză, monitorizare şi evaluarea politicilor
Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media
Serviciul e-Transformare
Serviciul juridic
Serviciul resurse umane
Serviciul audit intern
Anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr.851
din 21 decembrie 2009
 
LISTA
 instituţiilor subordonate şi a societăţilor pe acţiuni în care pachetul
 de acţiuni ale statului este administrat de Agenţia Turismului
1. Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului
2. S.A. „Jolly Alon”
 
» Sus

© 2010 Agenţia Turismului a Relublicii Moldova.
MD-2028 mun.Chişinău, șos.Hânceşti, 53
Tel.: (+373-22) 22 66 34 E-mail: info@turism.gov.md
Site elaborat de MoldData ipv6 ready

Total vizitatori: 874248
Total ieri: 546
Total azi: 151
Online: 1