Trasee turistice
Traseu turistic naţional nr. 6 „Mănăstirile misterului și a spiritualității”

Traseu turistic naţional nr. 6
Chişinău – Țipova – Lalova – Saharna – Pripiceni - Chișinău
„Mănăstirile misterului și a spiritualității”

Moto:
”Credinţa e puntea vie,
peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat
şi lumea plină de enigme,
şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu.”
(Liviu Rebreanu)

Tipul traseului: radial
Tematica excursiei: complexă, cultural-istorică, religioasă, de aventură.
Lungimea traseului – 260 km tur-retur.
Durata excursiei: 10 - 12 ore (în dependență de complexitatea traseului și a obiectivelor turistice incluse în itinerar). La solicitarea turiștilor itinerarul poate fi prelungit până la 2 zile (în cazul in care se decide vizitarea integrală a defileului și a cascadelor de la Țipova și organizarea unei plimbări cu barca sau motonava pe Nistru).
Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, sportivi, studenți, pelerini.
Scopul excursiei: Cunoașterea patrimoniului obiectelor de cult a zonei turistice Centru - Nord a țării, familiarizarea cu istoria mănăstirilor ortodoxe construite în raionul Rezina, pelerinaj, drumeție, practicarea sporturilor extremale.
Programul excursiei include: vizitarea Mănăstirilor terestre și rupestre, a defileului și cascadelor din Țipova și Saharna, a cetății geto-dacilor din Saharna, a complexului turistic „Hanul lui Hanganu” din Lalova.
Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:
• Țipova: Ansamblul rupestru cu trei complexe monastice: biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, biserica Sfântul Nicolae, și biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, rezervaţia natural - peisajeră, cascadele.
• Lalova: complexului turistic „Hanul lui Hanganu”.
• Saharna: Mănăstirea terestră (cu biserica de vară și biserica de iarnă), cu hramul “Sfânta Treime”, mănăstirea rupestră cu hramul „Bunavestire”, cetatea geto-dacilor, stânca „Grimidon”, rezervaţia natural – peisajeră, cascadele.
• Pripiceni: Mănăstirea Pripiceni - Curchi (mănăstire de călugăriţe), cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”.
Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Grad sporit de complexitate. Se vor parcurge pe jos distanțe foarte mari. Excursia necesită o pregătire fizică bună. În itinerar sunt incluse urcușuri și coborâșuri pe teren deluros și nesecurizat.
Vestimentație: Pentru a străbate canioanele și a vizita cascadele e necesară îmbrăcăminte și încălțăminte sportivă. Pentru a vizita lăcașele sfinte este necesară îmbrăcăminte decentă (pentru femei broboadă sau eșarfă, iar la bărbați nu se acceptă pantalonii scurți).
Transport: autocar, minibus, autoturism
Cazare: la solicitare pot fi oferite servicii de cazare la complexul turistic „Hanul lui Hanganu” din Lalova, sau la pensiunile turistice „Anastasia” sau „B&B Habitat” din orașul Rezina.
Alimentație: prânz la complexului turistic „Hanul lui Hanganu” din Lalova, cină la restaurantul „Plai” din Rezina.
Agrement: drumeție, sporturi extremale, plimbare pe Nistru cu barca.
 


Intinerariile turistice ale traseului turistic Traseu turistic naţional nr. 6 „Mănăstirile misterului și a spiritualității”

Nici o înregistrare!


Alte trasee turstice
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: cultură, istorie, arheologie. Lungimea traseului – 130 km tur-retur. Într-o direcție Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: istorică Lungimea traseului – 150 km tur-retur. Durata excursiei: 6 - 8 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: radial Tematica excursiei: istorică, culturală, religioasă Lungimea traseului – 480 km tur-retur. Durata excursiei: 2 zile. Traseul turistic poate fi Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: literară, culturală, religie, viticultură. Lungimea traseului – 210 km tur-retur. Durata excursiei: 8 - 10 ore. Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: religioasă, datini, obiceiuri și tradiții. Lungimea traseului – 190 km tur-retur. Durata excursiei: 8 - 10 ore. Beneficiarii excursiei: turişti interni, Citeşte mai mult...
Tipul traseului: radial Tematica excursiei: cultural – turistică, literară, religioasă Lungimea traseului – 180 km tur-retur. Durata excursiei: 7-9 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: studierea ținutului natal, cunoașterea regnului animal exotic, cultura vinului, elemente a culturii religioase. Lungimea traseului – 120 km tur-retur. Durata excursiei: 5-7 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: cultură și tradiții viti-vinicole Lungimea traseului – 80 km tur-retur. Durata excursiei: 5-7 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: radial Tematica excursiei: istorico-culturală Lungimea traseului – 40-50 km. Durata excursiei: 1-3 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: cultură și tradiții viti-vinicole Lungimea traseului – 95 km tur-retur. Durata excursiei: 5-7 ore, în dependență de programul turistic solicitat. Beneficiarii excursiei: turişti interni, Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: cultural – istorică și literară. Lungimea traseului – 250 km tur-retur. Durata excursiei: 12 -14 ore. La solicitarea turiștilor Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: viti-vinicolă Lungimea traseului – 340 km tur-retur. Traseul este destinat pentru 2 zile. Durata excursiei: 8 - 10 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: natură, istorie, ecologie. Lungimea traseului – 480 km tur-retur. Durata excursiei: 12 - 14 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: natură, cultura vitivinicolă, istorie. Lungimea traseului – 350 km tur-retur. Durata excursiei: 10 - 12 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: natură, cultura vitivinicolă, istorie. Lungimea traseului – 230 km tur-retur. Durata excursiei: 8-10 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: cultură, natură, religie, pelerinaj. Lungimea traseului – 180 km tur-retur. Durata excursiei: 6-8 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: istorie, natură, ecologie. Lungimea traseului – 480 km tur-retur. Durata excursiei: 2 zile. Traseul turistic poate fi divizat în Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: cunoașterea obiectivelor turistice și a orașelor din nord - estul țării. Lungimea traseului – 360 km tur-retur. Durata excursiei: 12-14 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: radial Tematica excursiei: cunoașterea obiectivelor turistice și a orașelor din nordul țării. Lungimea traseului – 460 km tur-retur. Durata excursiei: 12-14 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Conţine 4 intinerarii turistice
Excursia noastră ne va duce spre Sudul Republicii Moldova, spre Leova, Cantemir, Cahul şi vom ajunge la Giurgiuleşti - extremitatea sudică a Moldovei. Pe parcurs vom răsfoi mai multe file de istorie, de viaţă şi de luptă, file de căderi, dar şi de glorie, de realizări, file ce se vor citite mereu. Citeşte mai mult...
» Toate înregistrările
» Sus

© 2010 Agenţia Turismului a Republicii Moldova.
MD-2028 mun.Chişinău, șos.Hânceşti, 53
Tel.: (+373-22) 22 66 34 E-mail: info@turism.gov.md

Total vizitatori: 1310485
Total ieri: 595
Total azi: 121