Trasee turistice
Traseu turistic naţional nr. 9 „Bijuterii arhitectonice medievale”

Traseu turistic naţional nr. 9
Chişinău –Soroca – Cosăuți - Rudi – Arionești – Călărășeuca –Chișinău
„Bijuterii arhitectonice medievale”

Moto:
Dacă eşti un bun turist,
în Cetate nu ţi-i trist,
că în orice pietricică,
vezi din neam o părticică.
(Folclor)

Tipul traseului: radial
Tematica excursiei: istorică, culturală, religioasă
Lungimea traseului – 480 km tur-retur.
Durata excursiei: 2 zile. Traseul turistic poate fi simplificat până la 10-12 ore, dacă nu va fi inclus în itinerar destinația Rudi – Arionești – Călărășeuca.
Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, elevi, studenți, istorici.
Scopul excursiei: cunoașterea multiplelor aspecte ale trecutului istoric a Republicii Moldova și a etapelor de dezvoltare a Statului Moldovenesc, familiarizarea cu modul de viață a etniei romilor, luarea de cunoștință cu activitatea meșterilor populari, cioplitori în piatră din Cosăuți, cunoașterea vieții monahale, documentarea privind obiectivul luat sub protecția UNESCO.
Programul excursiei include: vizitarea Arcului Geodezic Struve (obiectiv turistic luat sub protecția UNESCO), Mănăstirea Rudi, cetățuii „La Șanțuri”, Cetatea „Farfuria Turcului”, mănăstirii Călărășeuca, vizualizarea de la distanță a Peşterii haiducului „ Bechir” (sec. VII-IX), vizitarea Monumentului „Lumânarea Recunoştinţei”, Cetății Soroca și a Muzeului de Istorie și Etnografie, Dealul Romilor, atelierului sub cerul liber ale meșterilor pietrari din Cosăuți, Monumentul Stațiunea paleolitică din Cosăuți, Mănăstirea Cosăuți.
Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:
• Soroca: peştera haiducului „ Bechir”, monumentului „Lumânarea Recunoştinţei”, Cetatea Soroca, Muzeul de Istorie și Etnografie, Dealul Romilor.
• Cosăuți: atelierul meșterilor pietrari din Cosăuți, Monumentul Stațiunea Paleolitică din Cosăuți, Mănăstirea Cosăuți cu hramul „Acoperemântul Maicii Domnului”.
• Rudi: complexul rupestru: cucetățuia “La șanțuri”, de origine tracică, cetățuia getică „La trei cruci”, Mănăstirea Rudi cu hramul “Sfânta Treime”, cetatea „Farfuria Turcului”, cetățuia „La Șanțuri”, „Peștera Răposaților”, Arcul Geodezic Struve.
• Arionești: rezervația peisajeră Rudi - Arionești
• Călărăşeuca: Mănăstirea Călărășeuca(mănăstire de călugărițe), cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Există grad mediu de complexitate pentru vizitarea obiectivelor turistice. Se vor parcurge pe jos aproximativ 2 -3 km pe relief de deal și pe drum de țară. Pentru a vizita Lumânarea recunoștinței, turiștii vor urca peste 600 trepte.
Vestimentație: nu este necesar echipament special, dar este necesară încălțăminte comodă.
Transport: autocar, minibus, autoturism
Cazare:hotel„Central” sau hotel „Vila de Nord”din orașul Soroca, hotel Î.I. „Avant-Rusanovschi” din orașul Ocnița.
Alimentație: prânz sau cină la restaurantele: „Cetatea Veche”, „Soroca”, „Briz” sau „Golden River”din orașul Soroca.
Agrement: excursie pe Nistru, SPA, drumeție.
 


Intinerariile turistice ale traseului turistic Traseu turistic naţional nr. 9 „Bijuterii arhitectonice medievale”

Nici o înregistrare!


Alte trasee turstice
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: cultură, istorie, arheologie. Lungimea traseului – 130 km tur-retur. Într-o direcție Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: istorică Lungimea traseului – 150 km tur-retur. Durata excursiei: 6 - 8 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: literară, culturală, religie, viticultură. Lungimea traseului – 210 km tur-retur. Durata excursiei: 8 - 10 ore. Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: religioasă, datini, obiceiuri și tradiții. Lungimea traseului – 190 km tur-retur. Durata excursiei: 8 - 10 ore. Beneficiarii excursiei: turişti interni, Citeşte mai mult...
Tipul traseului: radial Tematica excursiei: complexă, cultural-istorică, religioasă, de aventură. Lungimea traseului – 260 km tur-retur. Durata excursiei: 10 - 12 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: radial Tematica excursiei: cultural – turistică, literară, religioasă Lungimea traseului – 180 km tur-retur. Durata excursiei: 7-9 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: studierea ținutului natal, cunoașterea regnului animal exotic, cultura vinului, elemente a culturii religioase. Lungimea traseului – 120 km tur-retur. Durata excursiei: 5-7 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: cultură și tradiții viti-vinicole Lungimea traseului – 80 km tur-retur. Durata excursiei: 5-7 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: radial Tematica excursiei: istorico-culturală Lungimea traseului – 40-50 km. Durata excursiei: 1-3 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: cultură și tradiții viti-vinicole Lungimea traseului – 95 km tur-retur. Durata excursiei: 5-7 ore, în dependență de programul turistic solicitat. Beneficiarii excursiei: turişti interni, Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: cultural – istorică și literară. Lungimea traseului – 250 km tur-retur. Durata excursiei: 12 -14 ore. La solicitarea turiștilor Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: viti-vinicolă Lungimea traseului – 340 km tur-retur. Traseul este destinat pentru 2 zile. Durata excursiei: 8 - 10 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: natură, istorie, ecologie. Lungimea traseului – 480 km tur-retur. Durata excursiei: 12 - 14 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: natură, cultura vitivinicolă, istorie. Lungimea traseului – 350 km tur-retur. Durata excursiei: 10 - 12 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: natură, cultura vitivinicolă, istorie. Lungimea traseului – 230 km tur-retur. Durata excursiei: 8-10 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: liniar Tematica excursiei: cultură, natură, religie, pelerinaj. Lungimea traseului – 180 km tur-retur. Durata excursiei: 6-8 ore (în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: istorie, natură, ecologie. Lungimea traseului – 480 km tur-retur. Durata excursiei: 2 zile. Traseul turistic poate fi divizat în Citeşte mai mult...
Tipul traseului: circular Tematica excursiei: cunoașterea obiectivelor turistice și a orașelor din nord - estul țării. Lungimea traseului – 360 km tur-retur. Durata excursiei: 12-14 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Tipul traseului: radial Tematica excursiei: cunoașterea obiectivelor turistice și a orașelor din nordul țării. Lungimea traseului – 460 km tur-retur. Durata excursiei: 12-14 ore, în dependență de Citeşte mai mult...
Conţine 4 intinerarii turistice
Excursia noastră ne va duce spre Sudul Republicii Moldova, spre Leova, Cantemir, Cahul şi vom ajunge la Giurgiuleşti - extremitatea sudică a Moldovei. Pe parcurs vom răsfoi mai multe file de istorie, de viaţă şi de luptă, file de căderi, dar şi de glorie, de realizări, file ce se vor citite mereu. Citeşte mai mult...
» Toate înregistrările
» Sus

© 2010 Agenţia Turismului a Republicii Moldova.
MD-2028 mun.Chişinău, șos.Hînceşti, 53
Tel.: (+373-22) 22 66 34 E-mail: info@turism.gov.md

Total vizitatori: 1310849
Total ieri: 595
Total azi: 485