Moldova va găzdui pentru prima dată Congresul Mondial al Viei și Vinului
Între 16 și 20 iunie 2025, Chișinăul va deveni gazda celei de-a 46-a ediții a Congresului Mondial al Viei și Vinului, organizat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV). Evenimentul va reuni aproximativ 300 de experți, vinificatori și politicieni din 51 de țări. Este pentru prima dată când în Moldova, țara cu cea mai mare suprafață de podgorii din lume raportată la numărul de locuitori, 4 hectare la 100 de persoane, este desfășurată această reuniune de prestigiu.
Evenimentul se va axa pe tema: „Trasarea viitorului vinului: Îmbrățișarea rezilienței, creșterea valorii, încurajarea inovației”. Agenda va include reuniuni științifice axate pe provocările actuale ale sectorului vitivinicol și identificarea soluțiilor relevante, prezentări științifice privind viticultura și vinificația în Republica Moldova. Astfel, evenimentul va fi un adevart hub intelectual, unde vor fi abordate peste 300 de teme de importanță mondială din sector. În cadrul congresului, vor fi desfășurate patru paneluri de discuții, la care vor participa experți și cercetători:
1. Viticultură: Practici viticole reziliente pentru ecosisteme durabile;
2. Oenologie: Tehnologii adaptative și inovatoare în oenologia durabilă;
3. Economie & Drept: Creșterea valorii – lanțuri valorice favorabile și modele de afaceri reziliente;
4. Siguranță & Sănătate: Nutriție și sănătate – împărtășire, grijă și bunăstare.
Congresul va evidenția rolul în creștere al Moldovei în industria mondială a vinului. Participanții vor vizita cele mai importante crame din țară și vor discuta viitorul vinificației în contextul dezvoltării durabile și al inovațiilor.
Evenimentul este organizat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului din 3 aprilie 2001, fiind prima țară din CSI care a aderat la OIV. În 2024, Organizația Internațională a Viei și Vinului a marcat 100 de ani, iar congresul din Moldova deschide cel de-al doilea centenar al organizației.