Închide
  • ⚠ Expirat
Hederlez

Hederlez

Sărbătoarea tradițională Găgăuză.

Hederlez este o sărbătoare de primăvară a găgăuzilor, celebrată în ziua Sfântului Gheorghe, protectorul agricultorilor, păstorilor și al celor care apără țara. Este un festival cu rădăcini vechi, care simbolizează fertilitatea, începutul sezonului agricol și îmbină elemente ale culturilor turcice, slave și balcanice, păstrând totodată tradiții precreștine. Sub influența creștinismului, Hederlez a căpătat și o dimensiune religioasă, devenind o parte importantă a identității găgăuze.

Festivalul din Ceadîr-Lunga, dedicat acestei sărbători, valorifică tradițiile prin competițiile ecvestre spectaculoase „Altân At”, gastronomia și jocuri populare, ateliere meșteșugărești. Evenimentul se desfășoară la ferma de cai „At Prolin”, fondată în 1984 – singura gospodărie din Republica Moldova specializată în creșterea Trapășului Orlov, cai care au obținut rezultate remarcabile la competiții prestigioase și expoziții internaționale.

Hederlez oferă anual vizitatorilor o experiență culturală autentică, combinând tradiția, patrimoniul găgăuz și atmosfera festivă specifică regiunii.

Calendar evenimentelor Toate evenimente